Site Overlay

Raport lunar – Octombrie-Noiembrie 2023

Turismul cultural = tip de activitate turistică în care motivația fundamentală a vizitatorului este de a învăța, descoperi, experimenta și consuma atracțiile/produsele culturale tangibile și intangibile într-o destinație turistică. Aceste atracții/produse se referă la un set de caracteristici materiale, intelectuale, spirituale și emoționale distinctive ale unei societăți, care includ arte și arhitectură, patrimoniul istoric și cultural, patrimoniul culinar, literatură, muzică, industrii creative și culturi vii cu stilurile lor de viață, sisteme de valori, credințe și tradiții.

Sursa: UNWTO

Știri interne

Programul Timişoara Capitală Europeană a Culturii a ajuns la final

Programul Timişoara Capitală Europeană a Culturii a ajuns la final, iar primarul Dominic Fritz şi preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Alin Nica, au declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că anul acesta a fost un succes.

”În acest an ce s-a schimbat este că Timişoara a fost foarte vizibilă şi am făcut un pas spre ceea ce ne dorim, şi anume că Timişoara să fie o destinaţie prestigioasă. Mă bucur că am reuşit să atragem la evenimente peste 1,3 milioane de vizitatori. Peste 850.000 au fost vizitatori externi din cei 1,3 milioane. Numărul de inoptari a depăşit cifra de 800.000. Anul 2023 este încă un an atipic, Europa a avut de înfruntat criză economică şi războiul de la graniţa României. Timişoara a devenit o destinaţie de relaxare, am început cu dreptul, am adus un public e meritul colegilor noştri şi a timişorenilor care s-au comportat exemplar”, a declarat SImion Giurcă, preşedinte al Asociaţiei pentru Promovarea Timişoarei.

sursa: news.ro/  07 decembrie 2023 

Festivalul de arte performative Caleido a ajuns la ediția a V-a

Cea de-a V-a ediție a Festivalului de arte performative Caleido a avut loc în perioada 27 noiembrie – 1 decembrie 2023 la Timișoara. Pe parcursul celor cinci zile au fost prezentate 20 de spectacole de teatru, dans, performance (18 din România și două din Norvegia), cinci dezbateri și două ateliere de dans, în cinci spații gazdă din Timișoara: Iulius Town, Cărturești Piața Victoriei, Teatrul Basca, Auăleu, FITT – Sala Rotundă. 

Caleido s-a dezvoltat, încă de la începuturile sale, din 2015, ca o platformă a dialogului intercultural, cu mize în dezbaterea constructivă de idei, în educația culturală și în pluritatea vocilor artistice. Promovând ca valori principale diversitatea, empatia, nonconformismul, sondând problematici sociale și culturale actuale și chestionând continuu narațiunile dominante, Caleido construiește, pentru artiști și public, spații incluzive, deschise și diverse.

Sursa: caleido.ro/ 01 decembrie 2023

Conferința Națională a Punctelor Gastronomice Locale din România 

Evenimentul a avut loc în stațiunea turistică comuna Vama Buzăului din județul Brașov, între 21-22 octombrie 2023.  Discuțiile au avut în centru rolul producătorului local și al gastronomiei tradiționale în dezvoltarea socială, economică și turistică a satului românesc. 

Printre cei care au luat cuvântul s-au numărat Alexandru Stănescu – Istoric, manager la Muzeul de Etnografie Brașov, Charley Ottley – creatorul  Flavours of Romania, Wild Carpathia, Wild Danube, etc., Veronica Țaran-Baciu-Georgescu – Director General – Agenția Națională a Zonei Montane, Șerban Todorică Constantin – Președintele Consiliului Județean Brașov, Ștefan-Radu Oprea – Ministrul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, Tiberiu Nicolae Chirilaș – Primarul comunei Vama Buzăului, Alin Ușeriu  – creatorul proiectului ViaTransilvanica, Oana Irina Coantă – Chef Bistro de l’Arte, Duicu Cristian – Director General Direcția Igiena și Siguranța Alimentului  ANSVSA, Dacian Cioloș – Europarlamentar. Fost prim-ministru al Guvernului României. Fost comisar european, Lungu Dorian – Președinte Asociația Gastro Local, Teodor Frolu – Asociația Ivan Patzaichin – Mila 23, Anca Elena Vlad – Gastro Local Anca Vlad – Vama Buzăului și mulți alții. 

sursa: facebook.com/gastrolocal.ro/  03 noiembrie 2023

Pavilionul României la Bienala de Arhitectură de la Veneţia 2023, expus în premieră în cinci oraşe

Pavilionul României la Bienala de Arhitectură de la Veneţia 2023 va fi expus în cinci oraşe: Timişoara, Cluj, Reşiţa, Iaşi şi Bucureşti. În premieră, pavilionul va fi prezentat la Timişoara, iar vernisajul a avut loc în 9 decembrie, şi va rămâne deschisă până la 15 ianuarie. Itinerariul naţional al expoziţiei se va încheia la Bucureşti, în cadrul Romanian Design Week 2024. 

Pavilionul va fi expus în România prin părţi ale sale care au susţinut discursul curatorial la Veneţia. Astfel, publicul din România va putea admira prima maşină aerodinamică din lume cu roţile în carcasa fuselajului, aşa cum o descriau patentele internaţionale obţinute de inventatorul român Persu, la începutul secolului al XX-lea.

sursa: news.ro / 07 decembrie 2023

Turkish Airlines ar putea extinde activitatea în România

În prezent, compania operează 3 zboruri pe zi pe aeroportul Otopeni, din care 2 cu aeronave wide-body, 4 zboruri pe săptămână la Cluj-Napoca şi 7 zboruri pe săptămână la Constanţa, aeroporturi de pe care au decolat sau aterizat peste 300 de mii de pasageri care au optat pentru serviciile Turkish Airlines în acest an.

sursa: g4media.ro/ / 01 decembrie 2023

Transhumanța, cel de-al zecelea element de patrimoniu imaterial înscris în lista UNESCO
Începând de ieri, 5 decembrie 2023, România are un nou element înscris în Lista reprezentativă a patrimoniului cultural imaterial al umanității. Este vorba de dosarul multinațional Transhumanța, strămutarea sezonieră a turmelor elaborat în colaborare Albania, Andorra, Austria, Croația, Franța, Grecia, Italia, Luxemburg și Spania. Acesta este o extensie a dosarului Transhumanța în zona mediteraneană şi în Alpi, înscris de către Austria, Grecia şi Italia, în anul 2019. 

Transhumanța este ce-al de-al zecelea element înscris de România în Lista reprezentativă a patrimoniului cultural imaterial al umanității. Celelalte nouă elemente sunt: ritualul călușului, doina, ceramica de Horezu, colindatul de ceată bărbătească, jocul fecioresc, tehnici tradiţionale de realizare a scoarței, practicile de Mărțișor, cămășa cu altiţă și creșterea cailor lipiţan. 

sursa: cnr-unesco.ro/ / 06 decembrie 2023

A fost lansat proiectul Balneomap 

BalneoMap este a hartă digitală interactivă dedicată resurselor balneare, cum ar fi: izvoare ape minerale, lacuri terapeutice, mofete, surse de nămol, zone cu potenţial balnear şi povestea acestora. Scopul platformei este să aducă oamenii mai aproape de aceste leacuri care servesc la menţinerea sănătăţii în mod natural, în spiritul culturii balneare de odinioară. 

Evenimentul de lansarea a avut loc pe 2 noiembrie și a fost organizat de Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă, împreună cu Clusterul Regional Balneoturistic Transylvania. Au avut intervenții: Borbély László – Secretar de Stat, Coordonator – Departamentul pentruDezvoltare Durabilă, Roxana Mînzatu – Secretar de Stat, Vajda Lajos – Inițiator, Cluster Balneoturistic Transylvania, Aurel Borșan – președinte Cluster Sănătate România, Mátyus Enikő, manager – Clusterul Balneoturistic Transylvania, Vasile Cepoi – coordonator program de sănătate, Rareș Hopincă – prefectul Municipiului București. 

sursa: www.turnulsfatului.ro / 03 noiembrie 2023

Știri externe

Stațiunea de Ski din Italia Revigorează Comunitatea

Aflată în Montespluga, Homeland este promovată ca fiind prima stațiune de schi fără instalații de transport pe cablu din Europa, oferind unsprezece rute de urcare și 9.000 de acri de teren pentru ski. Proprietarii nu percep bani pentru utilizarea traseelor, ci doar pentru închirierea echipamentelor, 55 de euro pentru schiuri noi, clăpari și piei pentru urcare,  și 60 de euro pentru echipament de căutare în avalanșă. De asemenea, oferă lecțiipentru începătorii ski. 

Această nouă stațiune de schi aduce un beneficiu semnificativ pentru orașul Montespluga. În anii ’50 și ’60, orașul găzduia patru hoteluri și un telescaun. În timp, telescaunul și majoritatea hotelurilor s-au închis, iar orașul era practic abandonat în timpul iernii. Cu acest nou concept de stațiune de ski traiectoria orașului a fost modificată aducând turiști din întreaga Europa.

Sursa unofficialnetworks.com/ 23 octombrie 2023

Transformarea geografia Europei o dată cu revenirea trenului de noapte Paris-Berlin 

Primul tren de noapte între Berlin și Paris va pleca luni seară (11.12.2023(, după o pauză de nouă ani, acoperind un gol semnificativ în programul feroviar de noapte din ce în ce mai cuprinzător al Europei și oferind un impuls călătorilor care caută o alternativă realistă la zbor.

Privit în general ca o bijuterie coroanei călătoriilor feroviare europene, serviciul a fost anulat în 2014, în ciuda protestelor furioase.

Sursa: theguardian.com/ 9 decembrie 2023

Ski Venture – pârtie comunitară 

Ski Venture este o călătorie în timp, în vremurile în care un club de schi sau un grup non-profit își exploata propriul cablu, de obicei pentru membri și uneori pentru publicul larg. Și, deși este un club, abonamentul este foarte accesibli – în jur de 150 USD pentru o familie pe an. Pentru mai puțin decât prețul unei zile de schi într-o stațiune mare, o familie poate schia tot sezonul la Ski Venture. Numărul membrilor este limitat. Înscrierea se face în limita locurilor disponibile și e nevoie de un interviu sau de doi sponsori care astfel garantează că noii membrii au același set de valori. 

Trecând peste modelul de business, conceptul este romantic și pragmatic în egală măsură. Și obiectiv vorbind, este o idee la care merită reflectat în România, unde cu câteva excepții, pârtiile nu depășesc lungimea de 1km, diferența de nivel e mică, la fel și altitudinea. Ski Venture propune o abordare foarte centrată pe comunitate și pe resurse locale existente.

Sursa: observatorturistic.ro / 06 decembrie 2023

Lista celor mai bune sate turistice din 2023

Organizația Mondială a Turismului a anunțat lista celor mai bune 54 de sate turistice din 2023. Această recunoaștere este acordată satelor care sunt lideri în dezvoltarea zonelor rurale și în conservarea peisajelor, diversității culturale, valorilor locale și tradițiilor culinare.

Ca în edițiile anterioare, satele sunt evaluate în nouă domenii cheie: Resurse culturale și naturale, Promovarea și conservarea resurselor culturale, Sustenabilitate economică, Sustenabilitate socială, Sustenabilitatea mediului, Dezvoltarea turismului, Guvernarea și prioritizarea turismului, Infrastructură și conectivitate, Sănătate, siguranță și securitate. 190 de sate fac acum parte din această rețea unică.

Cele mai bune sate turistice din 2023 sunt: Al Sela, Jordan, Barrancas, Chile, Biei, Japan, Caleta Tortel, Chile, Cantavieja, Spain, Chacas, Peru, Chavín de Huantar, Peru, Dahshour, Egypt, Dhordo, India, Dongbaek, Republic of Korea, Douma, Lebanon, Ericeira, Portugal, Filandia, Colombia, Hakuba, Japan, Higueras, Mexico, Huangling, China, Jalpa de Cánovas, Mexico, Kandovan, Iran, La Carolina, Argentina, Lephis Village, Ethiopia, Lerici, Italy, Manteigas, Portugal, Morcote, Switzerland, Mosan, Republic of Korea, Oku-Matsushima, Japan, Omitlán de Juárez, Mexico, Oñati, Spain, Ordino, Andorra, Oyacachi, Ecuador, Paucartambo, Peru, Penglipuran, Indonesia, Pisco Elqui, Chile, Pozuzo, Peru, Saint-Ursanne, Switzerland, Saty, Kazakhstan, Schladming, Austria, Sehwa, Republic of Korea, Sentob, Uzbekistan, Shirakawa, Japan, Sigüenza, Spain, Şirince, Türkiye, Siwa, Egypt, Slunj, Croatia, Sortelha, Portugal, St. Anton am Arlberg, Austria, Tân Hoá, Viet Nam, Taquile, Peru, Tokaj, Hungary, Văleni, Moldova, Vila da Madalena, Portugal, Xiajiang, China, Zapatoca, Colombia, Zhagana, China, Zhujiawan, China.

Sursa UNWTO/ 19 octombrie 2023

Proiectul GRETA din Georgia consolidează turismul montan și agricultura organică

Proiectul „Economia Verde: Turism Montan Durabil și Agricultură Organică” (GRETA) este implementat de Agenția de Dezvoltare Austria în Georgia, cu sprijinul Uniunii Europene, Austriei și Suediei. Scopul proiectului a fost de a contribui la îmbunătățirea mediului de afaceri și de a crea noi oportunități în două sectoare importante ale economiei georgiene, turismul montan și agricultura organică. Proiectul a fost activ în Mestia, Lentekhi, Tsageri, Oni, Ambrolauri, Sachkhere, Tchiatura și Tkibuli.

Datorită acestuia, peste 300 de antreprenori mici și mijlocii din regiunile montane ale Georgiei și-au extins oportunitățile prin instruire în marketing, branding și alte abilități de gestionare a activităților comerciale. În plus, 20 de alpiniști au primit certificări profesionale conform standardelor internaționale, iar aproximativ 30 de reprezentanți ai întreprinderilor private și publice au fost familiarizați cu producția bio prin instruire cuprinzătoare.  Proiectul a susținut crearea a nouă produse turistice, care sporesc atractivitatea regiunii.

Sursa euneighbourseast.eu / 29 octombrie

Finanțări

Cerere pentru proiecte de campanii de promovare

Comisia Europeana pentru Turism a lansat recent cererea de proiecte pentru campanii de promovare, co-finanțată de Comisia Europeană,  la care pot participa consorții formate din minim 3  si maxim 6 organizatii, din care 2 trebuie sa fie din tarile membre ale Uniunii Europene. 

Obiectivul campaniilor este de a intari perceptia globala a Europei ca o destinatie durabila si inclusiva si de a incuraja un comportament responsabil al turistilor.

Rata de cofinanțare din partea CET este de maxim 50 % din bugetul total dar nu mai mult de 100.000 euro. Contribuția consorțiului  de parteneri este de minim 45.000 euro. 

Data limita de depunere a aplicatiilor este 31 ianuarie 2024.

Data estimata de incepere a campaniilor este martie 2024, pe o durata de 10 luni. 

Informații cu privire la participarea în cadrul acestor campanii de promovare se pot accesa la următoarea adresă: https://etc-corporate.org/campaign/etc-co-op-programme-2024/ 

Statistici

Turismul în luna octombrie 2023 conform INSSE

În luna octombrie 2023, comparativ cu luna octombrie 2022, sosirile în structurile de primire turistică cu au crescut cu 4,4%, iar înnoptările au crescut cu 1,6%. Comparativ cu luna octombrie 2022, la punctele de frontieră, sosirile vizitatorilor străini au crescut cu 9,0%, iar plecările  în străinătate ale vizitatorilor români au crescut cu 7,0%.

sursa: insse.ro / 5 decembrie 2023