Site Overlay

Ziua Mondială a Turismului 2023

În perioada 27-28 septembrie, Riyadh a găzduit Ziua Mondială a Turismului 2023, sub tema „Turism și Investiții Verzi”. La eveniment au participat peste 500 de oficiali guvernamentali, lideri în turism și experți din 120 de țări. 

Discuțiile au fost centrate pe creșterea industriei turistice prin promovarea practicilor sustenabile, investiții responsabile și colaborare. Într-un moment în care toți actorii din industrie încearcă să readucă călătorii în destinațiile turistice, este imperativ ca sectorul să se asigure că oferă calitate, sustenabilitate și respectă valorile sociale și locale, în timp ce rămâne economic viabil.

Ministrul Turismului din Arabia Saudită, excelența sa regală Ahmed Al Khateeb, a deschis ceremonia subliniind importanța turismului, care angajează o persoană din zece la nivel global și contribuie cu peste 20% la PIB-ul unor țări. Acesta a provocat audiența cu întrebarea: „De ce nu putem crea noi orizonturi pentru turism, responsabile și durabile?”. A evidențiat necesitatea cooperării internaționale și a ajutorului acordat țărilor mai mici pentru a-și realiza aspirațiile prin investiții, pentru o creștere echilibrată a sectorului. 

Directorul executiv al Organizației Mondiale a Turismului, Natalia Bayona, a subliniat importanța investițiilor în proiecte care pun accent pe Oameni (talent), Planetă (sustenabilitate) și Prosperitate (inovație și tehnologie). 

Vice Ministrul turismului din Arabia Saudita, Prințesa Haifa Al Saud, a vorbit despre importanța acțiunii colective pentru a aduce prosperitate comunităților. Aceasta a provocat participanții să își creeze în cadrul evenimentului o nouă conexiune pentru acțiune concretă. Pornind de la ideea că turismul oferă oportunități pentru 10% din forța de muncă la nivel global, aceasta a întrebat participanții:”Ce faceți aici concret pentru a oferi tinerilor oportunități pentru viitor?”

Printre temele cele mai importante dezbătute în cele două zile s-a regăsit călătoria sustenabilă pentru tineri. Aceștia au tot mai multe preocupări legate de impactul mediului în călătorii, și pun tot mai multe întrebări cu privire la inițiativele de sustenabilitate ale destinațiilor pe care le vizitează. S-a discutat intens despre sustenabilitatea turismului, atât din perspectiva mediului, cât și a economiei. Investițiile în energie regenerabilă, tehnologii inovatoare și sprijinirea comunităților locale au fost considerate cruciale pentru a transforma turismul într-o forță pozitivă în viitor. Reziliența trebuie să fie inclusă în planurile industriei, astfel încât să se poată reacționa mai bine în situații precum Covid-19. Cu aceeași unitate și mobilizare din pandemie, trebuie să fie abordată și criza climatică. Călătorii au evoluat și cer acțiuni din partea industriei. 

Un accent deosebit s-a pus și pe educarea viitoarei forțe de muncă, deoarece oamenii stabilesc fundația pentru implementarea tuturor acțiunilor din turism. Educația trebuie să fie strâns legată de sustenabilitate și prosperitate, acoperind aspecte precum managementul destinației, dezvoltarea regională, macroeconomia și interconectivitatea cu alte sectoare și industrii. WTTC a anunțat pierderea a 174 de milioane de joburi ca rezultat al pandemiei, iar rata ocupării forței de muncă în turism se recuperează mai lent comparativ cu revenirea tendinței de călătorie. În acest moment s-a ajuns la aproximativ 80% din acel nivel, cu reticența angajaților privind stabilitatea locurilor de muncă și interesul pentru flexibilitate, wellness și bunăstare, la care iar industria turismului trebuie să se adapteze. Ministrul Turismului din Arabia Saudită a anunțat în cadrul evenimentului inaugurarea școlii Ryad pentru turism și ospitalitate. Acesta a declarat că industria trebuie să atragă talente și să investească în ele, pentru a face din turism o carieră atractivă pe viață, în care oamenii să prospere. 

Vorbind despre potențialul destinațiilor nedescoperite, s-a pus accent pe faptul că 10% din țările lumii reprezintă 70% din turismul mondial, iar status quo-ul trebuie schimbat. Destinațiile care atrag majoritatea turiștilor pot ajunge la suprapopulare și la un impact negativ asupra mediului, iar restul nu beneficiază de turism și rămân cu un potențial nevalorificat.

CEO și membru al consiliului de administrație al Autorității de Turism din Arabia Saudită, Fahd Hamidaddin, a transmis un apel la unitate și colaborare. Acesta a declarat în deschiderea celei de-a doua zi a evenimentului că turiștii sunt agenți ai binelui, călătoresc cu inimile în mâini, în căutarea a ceea ce este bun, ceea ce este diferit, și călătoresc pentru inspirație. La eveniment, UNWTO a lansat inițiativa „Turismul Deschide Minți”. Aceasta promovează conexiunile culturale, creșterea durabilă prin explorarea destinațiilor noi și subevaluate și încurajează călătorii să își lărgească orizonturile și să descopere colțurile necunoscute ale lumii. Pentru a marca lansarea, delegații din Riyadh au primit un angajament special prin care sunt chemați să lucreze activ pentru promovarea destinațiilor noi. 

Cererea călătorilor s-a schimbat și ea, iar industria trebuie să țină pasul cu preferința pentru mai multe experiențe în destinație. De asemenea, inovațiile tehnologice transformă sectorul, pornind de la scanări biometrice și pașapoarte digitale până la chei de cameră în aplicație și roboți care se ocupă de bagaje și curățenie. Astăzi, peste 48% dintre baby boomers cer tehnologii pentru a reduce cozile și 45% dintre pasageri sunt gata să renunțe la pașaportul lor tradițional. Pentru a crește, industria trebuie să se concentreze pe eficiență, accesibilitate, tehnologie, digitalizare și colaborare. 

Ziua Mondială a Turismului 2023 a oferit o viziune încurajatoare pentru viitorul turismului. Concluzia evenimentului a fost aceea că prin colaborare și investiții responsabile în educație, sustenabilitate și inovație, industria are potențialul de a schimba lucrurile în bine.

Sursa Spa.gov.sa  UNWTO

Poza: pagina Oficiala UNWTO