Site Overlay

Alianța pentru Cabane Montane- inițiativă care vizează transformarea turismului montan din România

Alianța pentru Cabane Montane este un proiect ambițios născut din necesitatea îmbunătățirii turismului montan din România ce are ca scop crearea unei rețele de cabane montane ecologice și promovarea unui turism montan civilizat și sustenabil. Această inițiativă aduce la un loc reprezentanții a trei asociații montane cu renume din România, respectiv Asociația Carpatină Ardeleană a Turiștilor (SKV), Clubul Alpin Român (CAR) și Societatea Carpatină Ardeleană (EKE). 

Având în vedere suprafața montană impresionantă a României, Alianța pentru Cabane Montane consideră că este crucial să se acționeze pentru conservarea și promovarea resurselor naturale. În prezent, cabanele montane naționalizate în România se află în paragină și sunt înlocuite cu pensiuni și hoteluri moderne, prin inițiative locale, ceea ce se traduce prin pierderea autenticității zonei montane. Alianța intenționează să atragă atenția autorităților și să solicite acces la finanțare pentru construirea unei noi generații de cabane montane, care să fie administrate prin intermediul întreprinderilor sociale. Acest lucru va asigura o experiență turistică autentică și responsabilă pentru iubitorii de natură și aventură. 

Un alt aspect important al acestui proiect este implicarea sa la nivel internațional. Pentru a obține sprijin și experiență în dezvoltarea cabanelor montane ecologice, alianța s-a alăturat proiectului „Reducing Emissions in Carpathian Mountain Huts”, inițiat de Asociația Carpatină Ardeleană a Turiștilor (SKV) în parteneriat cu Sektion Karpaten des Deutschen Alpenvereins (SK-DAV) și finanțat prin programul „EUKI / European Climate Initiative”.

Alianța pentru Cabane Montane se inspiră din exemplele altor țări apropiate României în ceea ce privește gestionarea turismului montan. Asociații montane din Slovacia, Cehia, Ungaria, Polonia, Serbia, Slovenia și Bulgaria au reușit să dezvolte rețele puternice de cabane montane și să atragă un număr semnificativ de membri implicați și interesați. Alianța urmărește să aducă în România aceleași principii și să creeze o comunitate montană puternică. O comunitate activă cu zeci sau sute de mii de membri educați poate da voce problemelor din industrie și, mai presus, poate contribui la protejarea și conservarea peisajelor montane valoroase, asigurând în același timp o experiență autentică și responsabilă pentru vizitatori.