Site Overlay

Turismul după Covid-19 (1)

Imediat după declanșarea pandemiei, organizații și profesioniști din turism au discutat despre viitor: s-au făcut planuri, s-au imaginat scenarii și s-au analizat soluții. 

Promovarea călătoriilor responsabile acolo unde comunitățile locale prosperă prin turism și gestionează resursele culturale și biodiversitatea a fost și este tema preferata în principalele dezbateri despre posibilele transformări ale modului în care călătorește lumea..

Continuând munca inițiată de peste 10 ani în popularizarea turismului responsabil, pe care-l consideram cea mai potrivită abordare pentru România, vom aloca resurse și spațiu editorial pentru a încerca să descifrăm și să anticipăm soluții rezonabile pentru viitorul turismului românesc.

Aurel Borșan

Impactul Covid-19 asupra turismului și asupra noilor tendințe de călătorie în 2021

Turismul a fost unul dintre cele mai afectate sectoare la nivel mondial în ultimul an. 2020 este un an care va rămâne în istorie pentru toată lumea. Toți profesioniștii legați de lumea turismului s-ar fi așteptat la orice altceva numai la paralizia pieței nu. Se vorbește despre 2020 ca un sezon ratat, iar 2021 se dovedește a fi la fel de complicat. Cum să facem față acestei perioade de criză? 

Vom prezenta în mai multe episoade puncte de vedere asupra noilor tendințe de călătorie din 2021.

Evidențierea noilor tendințe de călătorie din 2021 este esențială. Ne interesează perspectivele de dezvoltare ale sectorului turistic care caracterizează era Covid și care vor caracteriza era Post-Covid în anii următori.

Reziliența și adaptabilitatea sunt două caracteristici fundamentale pentru o renaștere a sectorului ospitalității și turismului. Este necesară recuperarea patrimoniului economic, social, istoric și cultural al destinațiilor. Pe baza analizei efectuate de OMT, atât Raportul Comisiei Europene „Modificări comportamentale în turism în vremurile COVID-19” cât și Raportul OECD „Reconstruirea turismului pentru viitor: răspunsurile politice și recuperarea COVID-19” încearcă să prezinte modul în care cererea turistică se schimbă, cum trebuie să se adapteze și ce strategii este bine să fie adoptate pentru  transformarea acestor provocări în oportunități.

Ce îi interesează pe turiști în epoca lui Covid-19?

În această perioadă, a devenit esențial să înțelegem mai bine intențiile călătorilor și să încercăm să conturăm tendințele viitoare. Analiștii și organismele de cercetare încearcă să adune cât mai multe informații cu privire la urmele lăsate online de potențialii turiști. Trebuie să încercăm să înțelegem fazele preliminare ale călătoriei – adică faza „de vis” – în care potențialii călători se inspiră pentru noi destinații viitoare.

Chiar și în cele mai grave perioade ale pandemiei, călătorii nu s-au oprit niciodată să investigheze și să planifice excursii. Reducerea restricțiilor și accelerarea vaccinărilor vor fi punctul de plecare pentru întoarcerea la călătorii. Este crucial să fii pregătit. Pasul este scurt „de la căutare la rezervare“.

Idei pentru revenire 

Concentrați-vă atenția asupra comportamentului călătorului potențial.  Informați-vă și fiți la curent. Resursele de gestionare și recuperare a crizelor sunt două concepte cheie. 

Doi experți în date, Katie Moro, Vicepreședinte al Parteneriatelor de date Amadeus, și John Hach, Analist Senior Amadeus, au împărtășit cele mai importante tendințe de călătorie care apar odată cu sosirea primăverii și cum vor influența strategiile de recuperare ale gazdelor. 

Iată recomanările lor:

• Uitați-vă la datele disponibile pentru a ajunge la capătul tunelului;

• Vor fi mai multe familii și grupuri de prieteni care vor călători atunci când vaccinarea va fi eficientă;

• ”Millennials” – adică ”generația Y/milenarii” reprezintă un segment mai puternic al călătorilor și sunt nativi digitali. Gândiți-vă la puterea acestei generații și la cât de repede se mișcă;

• Trebuie să înțelegeți strategia dvs. de distribuție, cum fac rezervări oamenii pe piața dvs.;

• Transparența, credibilitatea și încrederea sunt chiar și mai importante acum, în contextul Covid-19;

• Experiența va ajunge să conducă loialitatea. Milenarii își doresc experiențe și vor alege locuri care să le ofere experiențe;

• Membrii generației mai tinere au încredere în propriile lor opinii și nu în opinia industriei.

Cristian Hristea

Foto: Cristian Crisbășan/ Salonul Național de Fotografie Turistică 2019