Datorită bunelor practici, destinația Băile Tușnad și Împrejurimile, alcătuită din unitățile administrativ teritoriale Băile Tușnad, Cozmeni, Sâncrăieni, Sânsimion, Sântimbru, Tușnad, a primit din partea Ministerului Turismului recunoașterea de Destinație Ecoturistică. În acest moment, certificarea mai este deținută de zonele: Țara Dornelor, Țara Hațegului – Retezat, Colinele Transilvaniei, Pădurea Craiului, ECO Maramureș și Ținutul Zimbrului.
„Destinația îmbină cu succes puterea tămăduitoare a apelor minerale, un cadru natural nealterat și sate în care, în mare parte, s-a păstrat modul tradițional de viață. Toți acești factori au contribuit la dezvoltarea unui produs ecoturistic deosebit de atractiv, care beneficiază de recunoașterea MAT!”, a declarat ministrul antreprenoriatului și turismului, Constantin-Daniel Cadariu, conform unui comunicat mass-media TurismGov.ro.
Inițiativa de dezvoltare a Destinației ecoturistice este rezultatul parteneriatelor locale și a mai multor activități ale Organizației GeoEcologică ACCENT, menite să satisfacă nevoia de cunoaștere și experiențele autentice ale turiștilor, sprijinind comunitatea și resursele locale. Astfel, s-a consolidat o destinație de ecoturism performantă care contribuie la conservarea și valorificarea durabilă a ariilor protejate.
Cadrul natural și infrastructura locală permit practicarea mai multor activități în cadrul destinației. Aici sunt incluse: drumețiile, zonele dispunând de numeroase trasee și de singurul lac vulcanic din sud-estul Europei, Lacul Sfanta Ana, plimbările cu căruța trasă de cai, călăria, mountainbike, plimbarea pe două roți, ture e-bike-ul, zborul cu parapanta în tandem, rafting și kayaking, ture de downhill roller, schi și tururi cu sania trasă de cai. O altă atracție a destinației este wellness Tușnad unde s-a dezvoltat balneologia de specialitate medicală de tip conservator care utilizează factorii naturali terapeutici, respectiv bioclima, gazele naturale, ape minerale, izvoarele și băile termale. Turiștii se pot bucura și de observarea de urși în natură, de tururi culturale și de fotografie în natură.
Pe lângă aceste activități, zonele dețin și arii naturale protejate cu importanță științifică și ecologică, rezervaţii botanice de interes naţional. Condiţiile climatice proprii regiunii au dus la conservarea în aceste habitate a mai multor specii de plante şi animale, relicte glaciare, vestigii ale ultimei glaciaţiuni. Aici sunt ocrotite 14 relicte glaciare, care reprezintă 33% din cele ocrotite la nivel naţional.
Destinația Băile Tușnad și Împrejurimile valorifică durabil și conștient natura și comunitatea, permițând turiștilor să le descopere și să interacționeze cu acestea într-un mod responsabil, conform principiilor ecoturismului. Site-ul băiletusnad.eco oferă informații despre toate resursele accesibile turiștilor, atracții și evenimente, și prezintă în detaliu poveștile monumentelor istorice și ale elementelor ce alcătuiesc patrimonial local. Aplicația VisitTușnad oferă de asemenea accesibilitate în timp real asupra activităților disponibile, o centralizare a punctelor gastronomice și de cazare, precum și a tuturor serviciilor de care au nevoie turiștii pentru a descoperi destinația ecoturistică.
Dezvoltarea destinației de ecoturism Băile Tușnad și împrejurimile este susținută financiar prin programul „Green Entrepreneurship – Dezvoltarea economică locală durabilă prin ecoturism”, un program comun al Romanian – American Foundation și al Fundației pentru Parteneriat.
sursa: băiletușnad.eco turismgov.ro
foto: bailetusnad.eco