Turismul aclamă pacea
La mai bine de doi ani de la debutul pandemiei de COVID-19, oamenii, societatea și economiile au suferit destul! Nu ne mai permitem ca acest lucru să continue. Trebuie să reconstruim și să privim spre viitor cu speranță, nu cu frică.
Pacea și înțelegerea reciprocă sunt ingrediente esențiale pentru recuperare. Acum este momentul să lucrăm împreună și pentru diplomație în loc de conflict în toate părțile lumii. Nu trebuie să permitem tensiunilor politice să se transforme într-o criză provocată de om, care ne va submina progresul colectiv. Ceea ce se întâmplă acum prin agresiunea împotriva Ucrainei reprezintă opusul acestui deziderat!
Turismul este puntea principală pentru construirea înțelegerii. Are o capacitate unică de a promova pacea între popoarele de pretutindeni. Organizația Mondială a Turismului (UNWTO) se situează ferm alături de secretarul general al ONU, António Guterres, în apelul său global privind soluționarea disputelor prin mijloace pașnice și nu prin conflicte, privind respectarea securității și justiției internaționale în orice moment.
Ca parte a ONU, oferind voce oamenilor din toate regiunile, mediile și naționalitățile, UNWTO (Organizația Mondială a Turismului a Națiunilor Unite) consideră, de asemenea, că spiritul de solidaritate internațională și valorile comune care definesc nu doar turismul, ci și umanitatea noastră comună vor prevala. De asemenea, sperăm ca eforturile diplomatice de a evita conflictele să continue și să aibă succes.
Sursa: unwto.org (18 februarie 2022)
——————————————
Memorandumul privind implementarea unor programe de garantare din Programul de Guvernare 2021–2024
Guvernul a adoptat pe 16 februarie, a.c., memorandumul cu tema „Măsuri privind implementarea unor programe guvernamentale de garantare cuprinse în Programul de Guvernare 2021-2024”, care prevede inițierea IMM PROD–pentru industrializarea economiei, RURAL INVEST–pentru finanțarea afacerilor din mediul rural, GARANT CONSTRUCT–pentru sectorul construcțiilor și INNOVATION–pentru investiții și inovații, inițiat de Ministerul Finanțelor și Ministerul Antreprenoriatului și Turismului.
FNGCIMM SA–IFN și FRC SA se vor implica activ în susținerea programelor naționale cu finanțare de la bugetul de stat derulate la nivelul Ministerului Antreprenoriatului și Turismului (MAT), pentru sprijinirea IMM-urilor care le accesează.
Pentru a facilita accesul la aceste programe, FNGCIMM SA–IFN urmează să emită garanții finanțate din capitalurile proprii pentru creditele punte acordate de finanțatori beneficiarilor eligibili ai programelor, în timp ce FRC SA va contragaranta garanțiile emise de FNGCIMM SA–IFN.
Pentru IMM-urile care beneficiază de garanții pentru creditele contractate în vederea implementării proiectelor de afaceri acceptate/accesării facilităților oferite în cadrul programelor gestionate de MAT, până la cel mult 80% din valoarea creditului solicitat, vor fi eligibile cheltuielile privind plata comisionului de garantare şi comisionul de contragarantare aferent acordării garanției, pe toată durata de valabilitate a garanției şi contragaranției, precum şi cheltuielile privind dobânda aferentă creditului punte, pe toată durata perioadei de creditare.
Sursa: news.ro (16 februarie 2022)
——————————————
Aeroporturile din România: redresare economică lentă și excepții notabile
Sectorul transporturilor a fost printre cele mai afectate de pandemia de COVID-19. Numărul pasagerilor a scăzut dramatic în anul 2020, față de cifrele înregistrate în 2019. Anul trecut, majoritatea aeroporturilor regionale a înregistrat o redresare economică lentă, în timp ce 3 aeroporturi regionale din cele 13 au cunoscut o redresare economică dinamică.
Au fost analizați indicatori precum numărul de pasageri, numărul de curse interne și externe, valoarea investițiilor și rezultatul brut la sfârșitul anului 2021. Astfel, autoritățile guvernamentale arată că aeroporturile regionale pot fi grupate în trei categorii.
Cluj, Timișoara și Iași, aeroporturi regionale cu redresare economică dinamică
Cele trei aeroporturi și-au demonstrat viabilitatea și eficiența economică. Din prisma anumitor indici, au recuperat și chiar au depășit nivelurile de dinainte de pandemie. Sunt centre de dezvoltare economică și centre universitare puternice, care se bucură de un număr încurajator de călători.
Aeroportul Internațional „Avram Iancu” din Cluj se află pe primul loc între aeroporturile regionale din România și pe al doilea loc în topul aeroporturilor din România, după Compania Națională Aeroporturi București, în ceea ce privește numărul de pasageri și al curselor interne și externe operate. În cadrul celei de-a 17-a ediții a Galei anuale ACI Europe Awards, desfășurată la Geneva în 2021, aeroportul din Cluj a fost desemnat cel mai bun din Europa la categoria sub 5 milioane de pasageri anual.
Autoritățile susțin că prioritatea acestor aeroporturi ar trebui să fie atragerea de fonduri structurale oferite de Uniunea Europeană sau de alți donatori.
Sibiu, Craiova, Bacău, Suceava, Arad, Baia Mare, Oradea, Satu Mare și Târgu Mureș, aeroporturi regionale cu redresare economică lentă, dar cu tendință clară de revenire
Tendința de revenire la aceste aeroporturi se bazează pe ameliorarea tuturor indicatorilor analizați. Pentru o redresare mai rapidă, pot fi sprijinite prin fonduri publice, atât pentru susținerea activității de operare, cât și pentru secțiunea dezvoltare.
Veniturile proprii pot fi completate și prin atragerea de fonduri structurale oferite de Uniunea Europeană.
Aeroportul „Delta Dunării” Tulcea
Aeroportul din Tulcea a înregistrat cel mai mic trafic de pasageri și cele mai puține curse operate, interne și externe, atât înainte de pandemie, cât și în timpul acesteia. Deși prezintă potențial de creștere rapidă, aeroportul are nevoie de fonduri publice pentru a opera.
O bună strategie de promovare ar putea fi punerea la dispoziție a curselor charter, facilități de transport de la aeroport către unitățile de cazare, la care se pot adăuga campanii de promovare în parteneriat cu operatorii de turism, cu operatorii aerieni și spotteri locali pe rețelele de socializare.
Pandemia nu a diminuat interesul privind îmbunătățirea și dezvoltarea aeroporturilor. Potrivit Programului investițional pentru dezvoltarea infrastructurii de transport pentru perioada 2021–2030, necesarul total de finanțare pentru sectorul aerian se ridică la suma de 2,794 miliarde de euro.
Sursa: profit.ro (23 februarie 2022)
——————————————
Oradea, locul 6 în competiția „Cele mai bune destinații turistice europene în 2022”
Oradea a fost singurul oraș din România nominalizat în cadrul competiției privind cea mai bună destinație turistică europeană în 2022. Din lista finală au făcut parte 20 de destinații.
Potrivit Asociației pentru promovarea Turismului din Oradea și Regiune (Visit Oradea), ediția cu numărul 13 a fost lansată de EuropeanBestDestinations.com, cel mai vizitat site dedicat turismului din Europa, în parteneriat cu rețeaua EDEN a Comisiei Europene și partenerii media Forbes US, Conde Nast Travelers.
Clădirile în stilul Art Nouveau, Cetatea Oradea, una din cele mai frumoase cetăți medievale, precum și faimoasele băi termale se numără printre principalele obiective turistice care poziționează Oradea în topul destinațiilor din Europa.
„Vizitatorii vor găsi aici un oraș primitor, proaspăt și plin de viață”, declară Alina Toie, director general Visit Oradea. Bijuteriile arhitecturale și istorice sunt ingredientele care oferă o experiență de neuitat.
Conform EuropeanBestDestinations.com,, Oradea este una dintre cele mai cunoscute destinații ale regiunii, promovând un turism lent și fără stres.
Oradea a putut fi votată pe site-ul www.vote.ebdest.in până pe 10 februarie.
Din cele 20 de orașe înscrise în competiție, Oradea s-a clasat pe locul 6, devansând destinații turistice precum: Creta, Viena, Atena, Londra, Roma, Istanbul, Praga și Coasta Amalfi. Primele 3 locuri au fost ocupate de: Ljubljana (Slovenia), Marbella (Spania) și Amiens (Franța).
În contextul pandemiei de coronavirus, domeniul administrației publice și cel al ospitalității au impus măsuri de prevenire a răspândirii virusului, ceea ce a făcut ca aceeași platformă turistică să desemneze Oradea una dintre cele mai sigure destinații de călătorie (Europe Safest Destinations 2020).
Sursa: mediafax.ro (7 februarie 2022)
——————————————
PORTAL Green Village/Sate de vacanță sustenabile
Proiectul local de turism PORTAL Green Village a luat naștere din dorința de a conecta omul cu natura prin ospitalitate și eco-divertisment. Aflat la confluența dintre satul Sibiel, din zona Mărginimea Sibiului, și pădure, PORTAL Green Village este un sat de vacanță sustenabil care beneficiază de opt bungalouri independente.
Cea care a pus bazele proiectului în 2017 a fost Anca Munteanu. Implementarea a durat trei ani, iar una dintre provocări a fost găsirea locației. Efortul a fost răsplătit, în cele din urmă, pe măsură, printr-o livadă cu cerbi și căprioare. Valoarea totală a proiectului este de aproape 700.000 de euro, din care 200.000 de euro reprezintă fonduri europene accesate prin POR 2014–2020.
Bungalourile au o capacitate maximă de 16 persoane. Fiecare bungalou dispune de tot ceea ce este necesar unui sejur fără griji, în natură. Este un spațiu care asigură intimitate și relaxare și promovează experiențele slow-living. Infrastructura, șura VATRA și bungalourile au fost construite folosind tehnici și materiale sustenabile, respectând arhitectura Mărginimii Sibiului.
Arhitectura este una minimalistă, fiecare bungalou reprezintă „un microunivers al ospitalității”, un cadru ideal pentru relaxare, meditație, iubire și odihnă. Fiecare construcție are un perete de geam, acces la room service și WI-FI, telefonie și prize electrice.
Alături de Anca Munteanu, care s-a ocupat de conceptul și documentația businessului, au muncit arhitectul Bianca Nemes și echipa biroului de proiectare Grafisis din Sibiu.
În viitor, se dorește ca proiectul să fie francizat. Până atunci, însă, în PORTAL Green Village sunt așteptați 2.500 de oaspeți în anul 2022. Pentru a întregi experiența, mesele pot fi savurate în bistroul Vatra, unde ingredientele sunt naturale, locale, iar preparatele gătite sunt de tip slow-food. Grădina și microferma complexului asigură deja produse curate, iar furnizorii sunt aleși pe criterii de certificare a calității alimentelor.
Locul dispune și de spa, saună, zonă de relaxare și ciubăr exterior, iar pe lista de activități de wellness se găsesc și mindfulness PORTAL walk, yoga PORTAL forest, forest bathing, trekking și foraging în livezile satului și pe cărările de munte din zonă.
Sursa: zf.ro (27 februarie 2022)
——————————————
Amfiteatrul roman Ulpia Traiana Sarmizegetusa (proiect restaurativ)
La aproape 2.000 de ani după ce a fost construit, amfiteatrul roman de la Ulpia Traiana Sarmizegetusa va fi restaurat de Consiliul Județean Hunedoara. Amfiteatrul aparține de Muzeul Civilizației Dacice și Romane din Deva. Amfiteatrul se află în Țara Hațegului și este inclus în Lista monumentelor istorice.
Valoarea proiectului este de 5 milioane de euro, din fonduri europene nerambursabile, și presupune amenajarea zonei cuprinsă între intrările 7 și 12. Se dorește reconstruirea volumetrică a Podiumului, a Maenianum primum și a Tribunei, precum și amenajarea intrărilor 8, 9, 10 și 11.
„Astfel, un oraș emblematic al Daciei Romane, o capitală de rang imperial, își va redobândi prestigiul, iar vizitatorii vor fi convinși, o dată în plus, de unicitatea județului nostru, singurul din România care are pe teritoriul său două capitale: una regală și una imperială, Sarmizegetusa Regia și Ulpia Traiana Augusta Dacica Sarmizegetusa”, a explicat Costel Avram, administratorul public al județului.
Anunțul de licitație pentru atribuirea contractului de execuție a lucrărilor a fost lansat în sistemul electronic. Firmele interesate vor putea depune oferte până la mijlocul lunii martie, a.c..
Sursa: stiripesurse.ro (23 februarie 2022)
—————————————
„Anul gastronomic în turism” & cea mai bună ciocolată artizanală din Harghita
Cea mai bună ciocolată artizanală a fost premiată la Miercurea Ciuc, în cadrul evenimentului organizat de Asociația de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) Harghita. Concursul a fost organizat în contextul în care asociația a numit anul 2022 „Anul gastronomic în turism”. În cadrul competiției, au participat cinci ateliere de maeștri ciocolatieri, producători ai nu mai puțin de 29 de sortimente de ciocolată.
Concursul a vizat două categorii: „tablete de ciocolată” şi „bomboane de ciocolată”. Juriul format din maeștri cofetari și un food blogger a trebuit să aleagă dintre ciocolate „ale căror arome caracteristice provin din ingredientele existente în grădinile, pădurile si câmpurile județului Harghita”.
La categoria „tablete de ciocolată”, a câștigat ciocolata de lapte cu umplutură de miere tartinabilă și coacăze negre, realizată de The Choco Project din Miercurea-Ciuc. Locul doi a fost ocupat de ciocolata neagră cu sare de Praid și nuga cu semințe mixte, produsă de același atelier, iar pe locul trei s-a situat ciocolata cu lapte și alune de pădure produsă de Sandor Szilveszter.
La categoria „bomboane de ciocolată”, primul loc a fost câștigat de „Picanteria secuiască”, realizată de maestrul bucătar Molnar Csongor, de la complexul turistic Septimia Resort, din Odorheiu Secuiesc, în vreme ce pe locul doi s-a situat produsul „Praline de ciocolată cu lapte, umplute cu ganache de pălincă de vișine şi nuga cu arahide”, realizat de The Choco Project, iar pe locul trei s-au clasat „Pralinele cu jeleu de afine şi iaurt”, realizate de atelierul „Premium Pralines”, reprezentat de Kovacs Kornel.
În cadrul evenimentului, directorul executiv al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Harghita, Szabó Károly, a anunțat lansarea unui nou concurs—„Cea mai bună prăjitură artizanală a județului Harghita”, scopul fiind acela de „a promova prăjiturile artizanale realizate din ingrediente locale”.
Întrucât în județ se investește foarte mult în turism, ADI Harghita intenționează să organizeze cursuri pentru bucătari sau ospătari, pentru a evita deficitul de personal calificat.
ADI Harghita va participa, în perioada următoare, la târguri de turism din România şi Ungaria, pentru prezentarea ofertei turistice a județului, mesajul transmis celor interesați de această zonă fiind: „aveți încredere pentru că veți găsi aici lucruri extraordinar de faine”.
Sursa: g4media.ro (23 februarie 2022)
——————————————
Nurca europeană descoperită în Rezervația Delta Dunării
O echipă a Universității „Dunărea de Jos” din Galați, împreună cu un cercetător de la Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare „Delta Dunării” (INCDDD), au capturat, pe 22 februarie, o nurcă europeană în zona de vest a orașului Isaccea, județul Tulcea, aceasta fiind și cea mai vestică înregistrare recentă a speciei în Delta din România.
„Dacă în zona inundabilă Isaccea–Tulcea avem mai multe observații din ultimii 20 de ani la nurca europeană, la vest de Isaccea nu avem informații recente. Anul trecut, am realizat o expediție între Cotul Pisicii și Isaccea pentru identificarea prezenței prin mai multe metode, însă fără succes”, arată reprezentanții INCDDD.
Ei au decis, prin urmare, ca la planificarea expedițiilor pentru anul 2022, pentru zona Cotul Pisicii–Tulcea, să repete „investigațiile în aceleași zone din anul 2021, considerând de o maximă importanță dovedirea prezenței actuale a nurcii europene aici”.
În acest fel, avem acces la „cunoașterea cu mare acuratețe a distribuției nurcii europene” și „putem considera (și încerca să dovedim în viitor) că nurca este prezentă și mai departe de Cotul Pisicii (de exemplu, în Valea Prutului și Balta Mica a Brăilei)”, au mai spus cei de la INCDDD.
În cadrul proiectului „Revizuirea planului de management și a regulamentului RBDD” (finanțat din fonduri europene, prin POIM–Programul Operațional Infrastructură Mare 2014–2020), echipa de cercetători ai Institutului Național de Cercetare Dezvoltare „Delta Dunării”–Tulcea, împreună cu echipa Universității „Dunărea de Jos” din Galați și cu alți experți subcontractați, realizează monitorizări și cercetări la mamiferele de interes comunitar.
Sursa: life.hotnews.ro (23 februarie 2022)
——————————————
Târgul de Turism organizat la ROMEXPO după 2 ani de pauză
După doi ani de pauză, Târgul de Turism a fost organizat anul acesta între 24–27 februarie la Romexpo, în format fizic. Au fost prezente agenții de turism din 11 țări: Bulgaria, Grecia, Israel, Italia, Japonia, Moldova, Palestina, Maroc, România, Spania și Ungaria.
Agențiile și tour-operatorii au pregătit reduceri de până la 50% pentru destinații exotice, sejururi pe litoralul românesc, excursii la munte, circuite interne sau externe, city break-uri sau vacanțe all inclusive. De exemplu, agenția de turism DerTour oferă pachete începând de la 299 euro/persoană, pentru 7 nopți, în regim all inclusive, cu zbor inclus, așteptându-se ca cele mai solicitate destinații să fie Turcia și Egipt. Referitor la destinațiile exotice, Republica Dominicană, Maldive și Dubai rămân în continuare printre preferințele românilor.
Se așteaptă ca cererile pentru Tunisia, Spania și Portugalia să crească, urmare a ridicării restricțiilor din aceste țări.
Vizitatorii au putut achiziționa o vacanță către Kenya, Mexic, Maldive, Republica Dominicană, Sri Lanka, Zanzibar sau Thailanda cu un discount de până la 30%, la hoteluri de 4 sau 5 stele.
Hello Holidays, agenție prezentă în cadrul târgului de turism, a pus la dispoziție reduceri de 100 de euro/cameră și tururi gratuite în orașele Sharm el Sheikh și Hurghada. O vacanță de opt zile în Egipt, cu croazieră pe Nil, în lunile aprilie și mai, costă cu 50 de euro/persoană mai puțin. În luna martie, circuitul Pamukkale–Efes costă 99 de euro/persoană, în timp ce în aprilie, circuitele la Cazanele Dunării, Cappadocia, Comorile Istanbulului, Macedonia, Maramureș, Bosnia–Albania sunt mai ieftine cu 15%.
În plus, agenția oferă pachete pentru vacanța de vară în nordul Greciei și insula Evia, mai ieftine cu 50%, iar pentru Zakynthos, cu 20%.
De la Târgul de Turism nu au lipsit nici ofertele pentru sejururi în Delta Dunării, pe litoralul românesc sau în cele mai frumoase zone de munte din țară.
Sursa: zf.ro (22 februarie 2022)
——————————————
Comunitățile creative din București, într-un dialog despre colaborări & multidisciplinaritate în 2022
În contextul Zilei Culturii Naționale, am dezvoltat o serie de materiale video și audio care sărbătoresc comunitățile creative bucureștene și care prezintă o parte din organizațiile și proiectele ce au contribuit în ultimii 20 de ani la dezvoltarea lor, din convingerea că este mai important ca oricând ca acestea să se coaguleze în jurul unor misiuni și a unor obiective comune, pentru a contribui la creșterea calității vieții la nivelul orașului.
„Îmi doresc să văd în București cât mai multe proiecte născute din colaborare și gândite pentru cât mai mulți dintre noi”, spune Andrei Borțun, CEO The Institute, fondator combinat.ro și Cartierul Creativ.
Campania Comunități Creative vizează prezentarea unor organizații și proiecte precum Asociația Cartierului Creativ, BAZA, Deschidem Orașul, Nod Makerspace, Fundația Comunitară București sau Combinat, din dorința de a sublinia rolul acestora în dezvoltarea comunităților și a industriilor creative locale, cu focus pe un demers recent inițiat de către acestea—Berzei 21, o posibilă viitoare adresă a creativității bucureștene și a celui mai mare hub cultural din oraș și din regiune.
O serie de materiale video, precum și o emisiune radio specială, dezvoltată în parteneriat cu Black Rhino Radio, vor prezenta organizațiile și proiectele dezvoltate de către acestea de-a lungul timpului, pentru a aduce în prim plan scenarii de dezvoltare urbană și comunitară.
Organizațiile prezentate în cadrul materialelor audio și video au contribuit și contribuie la deschiderea orașului, fiind inițiatorii unor ample proiecte de regenerare urbană, de reconversie a unor spații industriale, dar și ai unor ecosisteme creative, precum și ai celui mai amplu makerspace din București. Au contribuit, de asemenea, la nașterea și dezvoltarea unor grupuri de inițiativă civică sau a unor mecanisme de donație, fonduri de finanțare sau incubatoare de idei pentru oraș.
Experiența cumulată a acestor organizații dovedește importanța multidisciplinarității și a colaborării, și demonstrează că prin coagularea obiectivelor și a viziunilor se pot genera platforme și demersuri ce pot schimba orașul.
Serialul video, precum și emisiunea radio, vor putea fi urmărite pe canalele de social media The Institute, precum și pe pagina specială dedicată acestui proiect (institute.ro/comunități-creative)).
Proiectul Comunități Creative este un proiect cultural realizat cu sprijinul Ministerului Culturii.
Sursa: TheInstitute.ro (26 ianuarie 2022)
——————————————
Terase din București care merită vizitate în această primăvară
Primăvara pare să fi venit mai repede anul acesta, fapt care i-a determinat pe proprietarii de terase din București să se pregătească deja de deschidere. Puteți profita de această încălzire timpurie a vremii la una din terasele „hip” ale Capitalei:
Energiea (Brezoianu 4): Se recomandă ca „stabiliment de informare și experiment urban, în egală măsură pub și hub urban, un loc care îmbină lejeritatea și relaxarea vorbelor lângă un pahar, cu energia evenimentelor din zona artistico-culturală urbană, într-un decor deconstruit, cu o personalitate puternică”. Anul acesta, pe 1 martie, Energiea aniversează 10 ani de existență. Terasa de aici, chiar dacă îngustă cât o fâșie de trotuar, este una foarte plăcută. Într-o parte, pare că se unește cu cea de la Origo, iar în cealaltă parte, cu Pâine și Vin. În zilele însorite, întreaga zonă este foarte populată, iar dacă nu mai e loc la mese, oamenii își beau cafeaua pe bordură sau iau mâncare la „to go” și fac un picnic pe băncuțele din fața Monumentului Holocaustului sau în Parcul Cișmigiu (aflat la o aruncătură de băț).
Green Hours (Victoriei 120): Este un loc unde mergi întotdeauna la sigur, mai ales dacă nu ai pretenții de bere artizanală sau mâncăruri mai speciale. Tot ce e în meniu e onest, atât ca ofertă, cât și ca prețuri. Ai putea spune că nu s-a schimbat mare lucru în ultimii 10 ani, dacă nu s-ar fi prăbușit castanul imens (în 2018) care trona peste jumătate din terasă. Nu-i cea mai însorită locație, fiind înconjurată de clădiri, însă compensează prin faptul că mai poți prinde câte un concert de jazz, uneori chiar și la orele prânzului.
Zona Liberă Butic (Schitu Măgureanu 31): Nu există loc mai bun de admirat întoarcerea primăverii în oraș decât parcul Cișmigiu! Avem aici o terasă foarte populară și boemă, cu bere artizanală și, mai nou, mâncare pentru brunch. E vorba de Zona Liberă Butic, care a transformat „Ciuperca”, una dintre clădirile simbol ale parcului lăsate în trecut în paragină, dar care e acum din nou extrem de populară. Astăzi, construcția cu aspect de căsuță din povești este loc de întâlnire pentru publicitari, actori, artiști independenți, jurnaliști de toate genurile, puști și tineri părinți, dar și turiști rătăciți sau expați.
Terasa J’ai Bistrot (Griviței 55): Permite comanda în interior și se poate ieși cu berea/ mâncarea pe terasă. Ba chiar vei fi ajutat să pornești încălzitoarele, în cazul în care dorești să faci asta. La J’ai Bistrot poți să dai o fugă și în weekend, mai ales că terasa de aici e destul de încăpătoare și oferă o atmosferă plăcută.
POINT (Eremia Grigorescu 10): Recomandăm să încercați un hub cultural unde poți vedea piese de teatru, concerte, expoziții sau poți lua parte la workshop-uri pe diverse teme. De asemenea, este și un mic bistro, cu un bar bine dotat și cu o terasă scăldată în soare. Îți poți plănui un brunch târziu, pentru ca mai apoi să rămâi și la o piesă de teatru—în repertoriu se joacă „Menajeria de sticlă” sau „Vara în care mama a avut ochii verzi”.
Modelier (Duzilor 12): O terasă pe care bucureșteni din toate sectoarele se aventurează s-o viziteze și nu de puține ori e sold out. O fac nu doar pentru atmosfera plăcută a terasei, cu oameni prietenoși și voie bună, ci și pentru burgerii minunați pe care îi au în meniu sau pentru unele din cele mai bune coaste din oraș. Sâmbăta are loc și un eveniment de cooking, cu muzică asigurată de DJ Antenna. Începe la ora 13:00, când se pune pastrama pe grătar, se aruncă bulzul în jar, iar paharele sunt umplute cu vin de la o colecție impresionantă de crame, la super oferta de 10 lei paharul. La Modelier, sigur se lasă cu zaiafet!
Hop Hooligans (Jean Louis Calderon 49): Ideală pentru o ieșire cu băieții la soare și bere bună. Oferta de beri de aici e impresionantă și atât de surprinzătoare, încât n-o să-ți pese că terasa nu-i chiar cea mai dichisită din oraș. Ca o paranteză, Hop Hooligans e berea artizanală din România care face cele mai multe experimente și au tot timpul ingrediente care te dau pe spate. Unde mai pui că în meniu găsești și beri care ajung chiar și la 18% alcool.
La Aviatorilor 8 este clădirea de birouri care încorporează vechea casa Oromolu, construită între anii 1926–1927 de marele arhitect Petre Antonescu (1873-1965), cel care a proiectat și Arcul de Triumf, Palatul Primăriei Capitalei, Palatul Băncii Marmorosch Blank, Palatul Facultății de Drept și Palatul Crețulescu. Ansamblul ridicat aici este spectaculos și are la parter o terasă comună pentru mai multe localuri: 5ENSI, Japanos, Manufaktura, French Revolution, Gastrolab. Există și încălzitoare în cazul în care e nevoie, deși prognoza meteo nu ar indica așa ceva. E un loc bun de stat la soare înainte sau după o plimbare pe bulevardul Aviatorilor, sau prin frumosul parc Kiseleff, aflat în apropiere. Poți opta pentru o cafea de la Manufaktura, unul din faimoasele ecleruri de la French Revolution, sau poți lua brunch-ul la 5ENSI, Gastrolab ori Japanos.
Expirat Halele Carol (Constantin Istrati 1): În cazul în care ai ieșit la o plimbare prin Parcul Carol I, poți să încerci un brunch la celebrul club bucureștean care de ceva vreme are și o terasă foarte plăcută, cu bucătărie deschisă, unde poți vedea exact cum și ce se gătește. Găsești aici și foarte multe cocktailuri și tot ce trebuie pentru a-ți face șederea la soare, la terasă, cât mai plăcută. Posibil ca în unele zile să dai și peste un concert acustic.
Random Space (Popa Petre 21): Deschis recent în cartierul Armenesc, este un spațiu de co-working, cu rezidenți din advertising, producție de film, art&craft, un outdoor bar și o grădină care găzduiește constant evenimente relevante pentru comunitatea pe care cei de aici și-au propus s-o strângă în jurul lor. Printre lucrurile bune pe care le găsești pe această terasă nesofisticată și nepretențioasă se numără berile artizanale de la BrewDog și Hop Hooligans, o selecție generoasă de vinuri bune și cocktailuri de toate felurile, dar și preparate cu vișinată sau caisată. În weekend, poți găsi chiar shopuri micuțe sau un târg cu produse locale. Există și un spațiu acoperit și încălzit, unde se stă confortabil când afară se face mai frig.
Pergola Cotroceni (Doctor Frederic Joliot-Curie 1): O plimbare în căutarea magnoliilor Cotroceniului îți va scoate în cale un popas cât se poate de interesant. Pergola Cotroceni este un boutique hotel care are și un mic bistro la parter, cu o terasă pe care-ți poți bea cafeaua la soare și te poți lungi la un brunch. Amestecat cu clienții hotelului, te vei simți ca un turist în propriul oraș. Partea faină este că îi poți ajuta oferindu-le recomandările de mai sus ☺
Sursa: life.hotnews.ro (19 februarie 2022)
——————————————
Țările Uniunii Europene elimină restricțiile pentru vaccinați
Portugalia și Grecia renunță la testele COVID negative pentru turiștii cu certificat digital. Începând cu 7 februarie, cele două țări permit intrarea turiștilor fără prezentarea unui test negativ. Certificatul digital al Uniunii Europene este eliberat persoanelor cu schema completă de vaccinare, celor cu rezultat negativ la test sau cu dovada trecerii prin boală.
Cu aproape 90% din populație complet vaccinată, Portugalia a relaxat restricțiile la începutul lunii ianuarie, deschizând școlile și cluburile de noapte.
Grecia, țara mediteraneană care se bazează foarte mult pe turism, a relaxat restricțiile. Până acum, călătorii, inclusiv copiii de peste 5 ani, trebuiau să prezinte un test rapid antigen sau un test PCR. În prezent, certificatul digital al Uniunii Europene este suficient. În aeroporturi se fac teste aleatorii, iar cei care primesc un rezultat pozitiv trebuie să stea în carantină cinci zile.
În același timp, Cehia elimină obligativitatea certificatului de vaccinare pentru a intra în restaurante și la evenimente, pe măsură ce numărul infecțiilor cu Omicron a început să scadă. Hotelurile și restaurantele din Praga au fost grav afectate de restricții pe toată durata pandemiei. Numărul îmbolnăvirilor este în scădere, după ce țara cu 10,7 milioane de locuitori a suferit unul dintre cele mai grave bilanțuri de decese pe cap de locuitor din lume, cu 37.660 de victime până în prezent. Se așteaptă ca celelalte restricții încă prezente, ca purtarea măștii în spații închise și în transportul public și limitarea participării publicului la evenimente culturale și sportive, să fie ridicate în martie.
Surse: mediafax.ro (6 februarie 2022); news.ro (11 februarie 2022)
——————————————
Franța, pe primul loc în preferințele europenilor
Franța ocupă primul loc în topul destinațiilor de călătorie ale europenilor în prima parte a anului 2022. Potrivit European Travel Commission (ETC), turismul își va reveni după scăderile provocate de răspândirea variantei Omicron. Sondajul a fost realizat în decembrie anul trecut și s-a bazat pe răspunsurile a 6.000 de europeni care au călătorit mai mult de două zile în ultimii trei ani. 61% dintre europeni intenționează să călătorească în prima jumătate a anului, majoritatea în state europene.
Pe locul doi în topul destinațiilor preferate se află Spania, iar pe locul trei, Italia. Următoarele locuri sunt ocupate de Germania, Grecia, Croația, Portugalia, Turcia, Marea Britanie și Austria.
România depășește Țările Baltice și Serbia în alegerile turiștilor, este la egalitate cu Polonia, dar rămâne în urma Bulgariei și Ungariei.
Sosirile turiștilor străini au scăzut cu 62% anul trecut, odată cu apariția variantei Omicron. În perioada Crăciunului, au fost anulate zeci de mii de zboruri, ceea ce a dus la pierderi de 18,5 miliarde de euro, doar în 2021, pentru companiile aeriene.
Cele mai mari preocupări pentru turiști rămân măsurile de carantină (18%), creșterea numărului de cazuri Covid-19 (15%) și eventualele modificări ale restricțiilor de călătorie (14%). Speranța europenilor rămâne totuși în rata de vaccinare (14%), politicile de anulare flexibile (11%), eficiența țărilor de destinație în gestionarea măsurilor Covid-19 (10%) și ridicarea completă a restricțiilor (9%).
O altă tendință relevată prin studiul ETC este preferința pentru călătorii mai lungi, de peste 10 nopți, care a crescut cu 38%, în timp ce ponderea călătorilor care intenționează să cheltuiască mai mult de 2.000 de euro s-a majorat cu 31%.
Sursa: profit.ro (19 februarie 2022)
——————————————
Pe urmele lui Brâncuși la Paris
Iubitorii de lux, artă și istorie se pot bucura de o experiență inedită, vizitând locuri emblematice, marcate de șederea sculptorului român Constantin Brâncuși la Paris.
Circuitul va include atât vizite la Brasserie Mollard, Atelierul lui Brâncuși, Centrul Georges-Pompidou, Muzeul Rodin, cât și o plimbare pe Sena, un spectacol de artificii la Turnul Eiffel, mâncăruri fine și nopți în hoteluri de patru stele, cu cele mai spectaculoase vederi din Paris.
Circuitul turistic cultural organizat de Nordis Travel va avea loc în perioada 14–17 iulie 2022 și va costa 1.592 euro/persoană. Este un mod unic de a exprima respectul și aprecierea față de valorile naționale.
Turiștii vor călca pe urmele lui Constantin Brâncuși chiar la Brasserie Mollard, locul unde sculptorul s-a angajat ca spălător de vase în iulie 1904, înainte de a fi admis la ENSBA (l’École nationale supérieure des Beaux-Arts).
„Pentru a-mi câștiga existența la Paris, am lucrat la început ca spălător de vase, în restaurant. Eram un soi de paharnic, dar nu turnam vin boierilor. Mă specializasem în spălatul paharelor”, povestea Brâncuși.
Următorul punct turistic al circuitului va fi Muzeul Rodin, din apropierea Domului Invalizilor. Brâncuși a lucrat aici ca asistent de studio al marelui sculptor Auguste Rodin, dar a plecat după doar două luni, rostind celebra replică „Rien ne pousse à l’ombre des grands arbres” (La umbra marilor copaci nu crește nimic).
Centrul Georges-Pompidou, unul dintre cele mai mari muzee de artă modernă din lume, va fi următoarea atracție turistică. În imediata vecinătate a centrului se află Atelierul lui Brâncuși. Condiția pusă de sculptor atunci când și-a lăsat operele de artă moștenire statului francez a fost aceea ca atelierul în care a lucrat să rămână neschimbat. Clădirea a fost însă dărâmată, iar atelierul a trebuit reconstruit cât mai aproape de original.
Croaziera pe Sena va fi unul dintre momentele de răsfăț, în care turiștii vor putea admira, dintr-o perspectivă complet diferită, clădirile emblematice ale orașului. Plimbarea durează două ore și jumătate și include o cină romantică.
Întrucât circuitul turistic cultural „Pe urmele lui Brâncuși la Paris” debutează pe 14 iulie, de Ziua Națională a Franței, participanții vor fi îndrumați de un ghid local într-un punct de panoramă asupra Turnului Eiffel, pentru a putea admira spectacolul de artificii.
Agenția de turism Nordis Travel face parte din grupul de firme cu capital 100% românesc, specializat în dezvoltarea de ansambluri hoteliere și rezidențiale de lux. Grupul este format din 7 entități: Nordis Hotels, Nordis Development, Nordis Construct, Nordis Real Estate, Nordis Architecture, Nordis Travel și Nordis Property Management.
Sursa: news.ro (18 februarie 2022)
——————————————
OMT plănuiește un Summit Global de Turism pentru Tineret
Organizația Mondială a Turismului (OMT), în colaborare cu Ministerul Turismului și Consiliul Național pentru Turism din Italia, anunță primul Summit Global de Turism pentru Tineret. Evenimentul va avea loc în Sorrento, Italia, în perioada 27 iunie–3 iulie.
OMT recunoaște importanța contribuției tinerilor la dezvoltarea sustenabilă a societății și implicit a turismului. Prin intermediul Summit-ului, participanților li se oferă șansa de relaționare cu lideri din lumea politică și de afaceri, și posibilitatea de a vedea cu ochii lor parte din procesul de luare a deciziilor. Sunt așteptați copii și tineri din fiecare regiune globală.
Secretarul general al OMT, Zurab Pololikashvili crede că „turismul este o sursă dovedită de oportunități pentru tineri—în orașe și în comunitățile rurale, din toate mediile educaționale și din toate regiunile lumii”.
Primii participanți au fost deja întâmpinați de Ambasadorul Organizației Mondiale a Turismului pentru Turism Responsabil și de celebrul fotbalist Didier Drogba, care și-au arătat entuziasmul și și-au oferit sprijinul pentru activitățile viitoare.
Lansarea Summit-ului Global de Turism pentru Tineret coincide cu Anul European al Tineretului. Întâlnirile vor include mai multe webinarii, în timpul cărora participanții vor învăța despre turism și sustenabilitate, cultură și gastronomie, inovație și acțiune privind schimbările climatice și alte subiecte de interes.
Agenția Națională Italiană pentru Turism (ENIT) și regiunea Campania și-au unit forțele cu Ministerul pentru a sprijini implementarea primei ediții a Summit-ului Global de Turism pentru Tineret. Importanța inițiativei a fost, de asemenea, susținută de Centrul de Cercetare a Economiei Globale a Turismului și de Institutul de Învățământ Superior Bella Vista.
Sursa: unwto.org (4 februarie 2022)
——————————————
Cum își revine turismul din Liverpool în urma unor pierderi de miliarde cauzate de pandemie
Cele 7.840 de afaceri legate de turism din Liverpool au fost afectate în proporție de 58% în anul 2020. Economia anuală de 5 miliarde de lire sterline a orașului, susținută de atracții de noapte, fotbal și Beatles, a fost puternic zdruncinată.
În acest context, primarul Steve Rotheram a demarat un nou proiect de doi ani în vederea regenerării turismului. Planurile includ o finanțare de 3,2 milioane de lire sterline pentru marketing, 3,1 milioane de lire sterline pentru a ajuta la reconstruirea sectorului de conferințe și evenimente, și un plan de acțiune. Cu toate acestea, predicțiile pe termen scurt sunt încurajatoare.
Strategia evidențiază rolul micilor întreprinderi din turism în furnizarea de locuri de muncă, inclusiv de două ori mai multe oportunități pentru persoanele cu vârste cuprinse între 16 și 24 de ani. Liverpool este al cincilea cel mai vizitat oraș din Marea Britanie, iar economia sa, care se bazează în mare parte pe vizitatorii muzeelor, ai cluburilor de noapte, expozițiilor sau locurilor de patrimoniu Beatles, asigură 33.000 din cele 55.000 locuri de muncă ale sectorului.
Chris Brown, director al Marketing Liverpool, a declarat că în anul 2021 situația s-a îmbunătățit, iar pentru anul curent așteptările sunt și mai mari. Proiectele de amploare, inclusiv muzeul pentru copii Eureka, în valoare de 12 milioane de lire sterline, teatrul Shakespeare North din Prescot, în valoare de 30 de milioane de lire sterline, sau un nou stadion de 500 de milioane de lire sterline, ar putea atrage și mai mulți turiști.
Regiunea turistică include Liverpool, Halton în Cheshire, Knowsley, Wirral, Sefton și St. Helens. Unele sectoare au înregistrat pierderi cuprinse între 39% și 89%. Nimeni nu se așteaptă ca turiștii internaționali să revină la nivelurile de dinaintea pandemiei înainte de anul 2025, iar sectorul evenimentelor de afaceri ar putea să mai șchioapete chiar până în anul 2028.
Sursa: bbc.com (23 februarie 2022)
——————————————
Tendințe de călătorie sustenabile pentru 2022
Anul trecut a scos în evidență nevoia oamenilor de a se conecta cu natura și comunitățile, precum și importanța lor în economie. Este vitală înțelegerea faptului că fără sănătate nu există economie, iar sănătatea depinde fundamental de mediu și comunitate.
Conform unui studiu realizat de Booking.com în 2021, 61% dintre călători declară că pandemia i-a făcut să își dorească să voiajeze mai sustenabil în viitor. 49% dintre călători recunosc că pandemia i-a determinat să facă schimbări pozitive în viața lor de zi cu zi.
Industria turismului și Consiliul Mondial al Turismului și Călătoriilor au depus o muncă uriașă pentru a garanta siguranța călătoriilor conform standardelor comune de sănătate în ceea ce privește transportul, cazarea, operatorii turistici, atracțiile, ospitalitatea și asigurările.
Anul trecut, un sondaj la care au răspuns 24.000 de oameni din 19 țări releva că 91% dintre respondenți doresc să vadă o mai mare implicare a brandurilor în acțiuni de sprijinire a planetei, iar 59% sunt pregătiți să forțeze schimbarea prin boicot.
Izbucnirea pandemiei a oferit turismului durabil o accelerare de 5, dacă nu chiar de 10 ani. Sustenabilitatea a devenit o obișnuință și este acum parte integrantă a societății.
82% din oameni se gândesc la sustenabilitate mai mult decât înaintea pandemiei, releva un sondaj Google în 2021. Tot atunci s-a constatat și o creștere cu 70% a numărului de persoane care caută opțiuni de călătorie sustenabile.
Așadar, iată câteva din tendințele turistice preconizate pentru 2022:
Păstrarea siguranței
Îngrijorările legate de spațiul limitat din interiorul aeronavelor sunt nefondate, riscul de transmitere a virusului SARS-CoV-2 la bordul acestora fiind foarte scăzut. Motivele: pasagerii sunt orientați în aceeași direcție, spătarele scaunelor acționează ca bariere, iar aerul din cabină se reîmprospătează de 20-30 de ori pe oră, de sus în jos, prin filtre HEPA cu eficiență crescută. În plus, pasagerii ar trebui ei înșiși să respecte măsurile sanitare de protecție.
Statele elimină din ce în ce mai mult restricțiile de călătorie pentru cei complet vaccinați, pentru a veni în sprijinul economiei. În acest context, sunt esențiale:
- verificarea condițiilor de călătorie ale țării de origine și ale țării de destinație
- deținerea dovezilor și a documentelor necesare
- acordarea timpului necesar pentru verificări de sănătate și siguranță în mijloacele de transport
- acoperirea cerințelor Covid-19 prin asigurarea de călătorie
Sănătate și bunăstare
Printre obiectivele globale pentru anul 2030 se află dezvoltarea durabilă prin sănătate și bunăstare. În continuare, există diferențe uriașe în privința ratelor de vaccinare între regiuni. Sănătatea este o prioritate și fiecare ar trebui să contribuie la bunăstarea colectivă.
Organizațiile de turism sunt încurajate să ofere programe de vaccinare la destinații, excursii de activitate fizică și retreat-uri spirituale.
Călătoriile ecologice
Dacă cea mai mare problemă pe termen scurt a fost răspândirea virusului, pe termen lung, încălzirea globală provoacă grave amenințări la adresa existenței omului. În sensul rezolvării crizei climatice, Declarația de la Glasgow lansată de COP26 (Summit-ul privind schimbările climatice) și susținută de ONU prevede ca industria turismului să se alăture cauzei.
Tot mai mulți oameni devin conștienți că acțiunea climatică înseamnă mai mult decât amprenta carbonului și încălzirea globală. Obiectivele de dezvoltare durabilă se referă și la impactul asupra oceanelor, apa curată și salubritatea, accesul la hrană, sănătatea, inegalitățile, migrația și nedreptatea.
Conectarea cu natura
Soluțiile bazate pe biodiversitatea și conservarea naturii au fost omise în cadrul COP26. Covid a avut un impact major și asupra conservării naturii, deoarece turismul a fost blocat din punct de vedere economic, comunitar și filantropic.
Comunitățile și importanța lor
Covid a reamintit tuturor cât de importantă este apartenența la o comunitate. Însă, în turismul mainstream, se întâmplă adesea ca o comunitate să fie exploatată și folosită de către turism și mai rar ca o comunitate să folosească același turism ca mijloc de atingere a propriilor scopuri.
În acest sens, ceea ce face turismul durabil este să pună puterea în mâinile comunității care își cunoaște foarte bine prioritățile. Cu cât implicarea localnicilor este mai mare, cu atât este mai autentică experiența.
Decarbonizarea transporturilor
Există numeroase activități de cercetare și dezvoltare pentru transportul cu emisii reduse de carbon și combustibili alternativi. În turism, se pot utiliza mai multe biciclete, puncte de încărcare pentru mașini electrice la hoteluri și vehicule electrice.
Potrivit ORFonline.org, sectorul transporturilor are nevoie de o transformare durabilă care să rezolve congestionarea traficului, timpul de călătorie, calitatea infrastructurii și accesibilitatea. Rezolvarea pentru orașe este transportul public, iar în ceea ce privește aviația, se lucrează la opțiuni electrice și ecologice pe bază de hidrogen.
Hrană pentru suflet și minte
Legat de hrană, valorile consumatorilor s-au schimbat. Sunt din ce în ce mai căutate experiențele culinare locale (benefice și pentru comunitățile locale, care își pot susține astfel economia și mijloacele de trai). Se observă o creștere a opțiunilor de meniu pentru vegetarieni și vegani, precum și o mai mare atenție asupra ambalajelor ecologice și chiar comestibile.
Turismul circular
Contrar modelului liniar centrat pe risipă, economia circulară funcționează pe baza a trei principii: diminuarea deșeurilor și a poluării; păstrarea produselor și a materialelor în uz; regenerarea sistemelor naturale.
Fenomenul Greenwashing
Există o creștere a numărului de companii care urmează programe de certificare a durabilității. În paralel, se dezvoltă și companiile care au un fals interes pentru sustenabilitate. În Marea Britanie s-a fondat un nou cod de revendicări ecologice care să combată fenomenul de Greenwashing.
Turismul regenerativ
Turismul regenerativ este parte integrativă a unui mediu fizic, politic, economic, social, tehnic și a unui ecosistem interactiv dinamic. Dincolo de ce poate turismul să ofere, este importantă contribuția și impactul asupra locurilor și oamenilor.
Atunci când organizațiile de management al destinațiilor și consiliile de turism se uită la indicatori cheie de performanță, dincolo de numărul de sosiri sau de profit, se constată schimbări sistemice, necesare pentru a transforma turismul într-o abordare durabilă, luând în considerare sănătatea comunității, bunăstarea și condițiile de trai.
Sursa: earth-changers.com (12 ianuarie 2022)
——————————————
3 ani statistici pentru zona Mangalia și stațiunile din sudul litoralului
Avem primele date statistice despre numărul turiștilor (interni & externi), spațiile și tipurile de cazare pentru anii 2018, 2019 și 2020, în municipiul Mangalia și stațiunile din sudul litoralului.
La nivelul anului 2018, municipiul Mangalia a înregistrat 24.819 sosiri, din care 23.611 ale rezidenților în România și 1.208 din afara țării. Stațiunea Venus domină topul, cu un număr total de sosiri de 79.172, din care 78.650 rezidenți și 522 din afara țării. Lista este completată, în ordine descrescătoare, de Neptun (66.613 total sosiri, din care 65.803 rezidenți și 810 din afara țării), Saturn (65.997 total sosiri, din care 65.769 rezidenți și 228 din afară), Jupiter (48.250 total, din care 48.194r/56a), Cap Aurora (31.242 total, din care 30.946r/296a) și Olimp (23.731 total, din care 23.671r/60a).
Referitor la capacitatea de cazare în același an, Mangalia a înregistrat un număr de 11 unități, din care 2 hosteluri, 4 hoteluri, 1 motel, 2 vile turistice și 2 hoteluri de tratament. Comparativ, stațiunea din sud cu cele mai multe sosiri, Venus, a beneficiat de 30 unități de cazare, din care 23 de hoteluri, 3 vile turistice, 1 camping, 1 bungalou și 2 căsuțe turistice.
În 2019, municipiul Mangalia a înregistrat 23.517 sosiri, din care 22.283 rezidenți și 1.234 din afară. Topul este dominat și de această dată de Venus, cu 85.828 de sosiri (chiar mai multe ca în anul anterior), din care 84.681 rezidenți și 1.147 din afară. Pe doi și trei s-au situat stațiunile Neptun, cu 77.567 de sosiri (76.756 rezidenți, 811 din afară), și Saturn, cu 63.656 sosiri (din care 63.587 rezidenți și 69 din afară). Cifrele ne arată că doar Venus și Neptun au avut în 2019 mai multe sosiri decât în anul anterior.
Raportat la același an, 2019, Mangalia și-a mărit numărul de unități de cazare la 13, din care 2 hosteluri, 6 hoteluri, 1 motel, 2 vile turistice, 1 pensiune turistică urbană și 1 hotel de tratament. Venus a adăugat o singură unitate de cazare la zestrea de 30 din anul precedent, în timp ce stațiunea Neptun a oferit 38 de unități, din care 4 hosteluri, 24 de hoteluri, 6 vile turistice, 1 pensiune turistică urbană, 1 căsuță turistică și 2 hoteluri de tratament.
În fine, 2020, an turistic puternic afectat de pandemie, a adus la Mangalia doar 16.168 turiști, din care 15.847 rezidenți și 321 din afara țării. Venus, care dominase cumva anii trecuți, a scăzut la 59.460 turiști ( din care 59.429 rezidenți și 31 din afară). În mod surprinzător, în pofida anului pandemic, Neptun a înregistrat cele mai multe sosiri, 107.448 ( din care 107.363 rezidenți și 85 din afară), cu aproape 30.000 mai multe ca în anul anterior.
Tot în 2020, Mangalia revine la 11 unități de cazare, Venus mai adaugă una, ajungând la 32, în timp ce Neptun își mărește zestrea la 47, cu 9 mai multe ca în anul anterior (o justificare probabilă și pentru numărul mai mare de sosiri).
Sursa: OMD Mangalia pentru Observator Turistic
——————————————
Turismul în 2021: Creștere semnificativă față de anul precedent
Potrivit datelor publicate de Institutul Național de Statistică, sosirile înregistrate în structurile de primire turistică în anul 2021 au însumat 9.276.700 persoane, cu 46,4% mai mult decât în 2020. Înnoptările din locurile destinate cazării din anul 2021 au însumat 20.653.100, în creștere cu 43% față de cele din 2020.
Cei mai mulți turiști au venit din țări europene, procentul fiind de 78,4% din totalul de turiști străini. Țările din care au sosit turiștii străini sunt: Germania (105,7 mii persoane), Italia (73,3 mii persoane), Franţa (55,2 mii persoane), Israel (50,3 mii persoane), S.U.A. (45,5 mii persoane), Ungaria (43,2 mii persoane), Polonia (42,4 mii persoane), Regatul Unit (31,8 mii persoane), Spania (31,4 mii persoane) şi Republica Moldova (29,7 mii persoane).
Înnoptările turiștilor români în unitățile de cazare au reprezentat 91,1%, restul de 8,9% revenind înnoptărilor turiștilor străini. Atât turiștii români, cât și cei străini, au avut o durată a șederii în medie de 2,2 zile.
Locurile de cazare preferate de turiști au fost hotelurile (32,1%), urmate de bungalouri (25,2%), vile turistice (25%) și spații de cazare pe nave (24,3%), campinguri (20,4%), căsuțe turistice (19,9%), popasuri turistice (18,6%), pensiuni turistice (18,3%), hosteluri (17,7%), pensiuni agroturistice (17,3%) şi cabane turistice (15,6%). Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare turistică a crescut cu 3,6 puncte procentuale față de 2020, ajungând la 26,5% pe total structuri de cazare turistică.
Județele preferate de turiști au fost Constanța (1.268.900 persoane) și Brașov (1.016.700 persoane), secondate de Municipiul București (905.400 persoane).
Sosirile vizitatorilor străini în România au crescut cu 35,2% față de anul 2020, în timp ce plecările vizitatorilor români în străinătate au crescut cu 22,4% comparativ cu 2020. Mijloacele de transport utilizate și de străini și de români au fost cel rutier și cel feroviar.
Sursa: news.ro (3 februarie 2022)
——————————————
Studiu: Românii își doresc să călătorească mai mult în 2022
Românii își doresc să călătorească mai mult în 2022 și plănuiesc să petreacă între 2 și 4 vacanțe în România și 1-2 vacanțe în Europa. Potrivit unui studiu realizat de Szallas Group, din care fac parte platforma de rezervări hoteliere online Travelminit.ro și Nielsen IQ, românii plătesc între 150 și 350 de lei pe camera dublă, iar prețurile vor crește cu 5-10% în următorii 2 ani.
Datele companiei în ceea ce privește regiunea Europei Centrale și de Est arată că disponibilitatea românilor de a călători a crescut, digitalizarea este din ce în ce mai prezentă printre operatorii de turism, iar așteptările și prioritățile consumatorilor pentru anii următori au suferit schimbări esențiale.
Studiul realizat de Szallas Group s-a bazat pe sondaje de opinie realizate în ultima perioadă în rândul turiștilor din Ungaria, Cehia, Polonia și România. Aceștia au arătat o disponibilitate crescută de a călători, ceea ce preconizează o creștere a călătoriilor internaționale în următorii 2-3 ani. 75% dintre români își doresc să călătorească în afara țării mai mult decât în perioada prepandemică, în timp ce peste 50% declară că vor să meargă în vacanță de cel puțin două ori pe an. Țări precum Ungaria, Croația și Bulgaria sunt pe lista de călătorii a peste jumătate dintre turiștii chestionați.
Cei mai importanți factori de decizie în ceea ce privește destinația aleasă sunt: posibilitatea anulării gratuite și a schimbării datelor de cazare, menționată de 95% dintre participanții la studiu, curățenia, importantă pentru 97%, și proximitatea culturală și geografică.
În ceea ce privește decizia de rezervare a turiștilor din Ungaria, Cehia și Polonia, cele mai importante aspecte sunt: locația unității de cazare, tariful și nota de evaluare a cazării acordată de alți oaspeți, la care se adaugă ofertele promoționale și flexibilitatea rezervării. Au fost menționate și câteva aspecte particulare importante precum accesul gratuit la internet pentru turiștii din Polonia, disponibilitatea unui loc de parcare la cazare pentru români, cazare cu regim de mese de demipensiune pentru turiștii din Ungaria și servicii de SPA, parcare și mic dejun inclus pentru cei din Cehia.
Nu în ultimul rând, conform cercetării Szallas Group, atât furnizorii de cazare, cât și clienții care își doresc să călătorească au investit în platforme, aplicații și abilități digitale. Cu toate acestea, doar 26% din rezervările românilor se desfășoară în mediul online, în timp ce 40% preferă rezervările telefonice. În Ungaria, rezervările interne digitale au un procent de 90%, în Croația 65%, în Cehia 60%, iar în Polonia 54%.
Travelminit este una dintre cele mai mari companii pe piața rezervărilor hoteliere din România (din 2017) și conține 7.500 de unități de cazare. Începând cu anul 2020, Travelminit face parte din Szallas Group, care are în portofoliu 6 platforme majore în Centrul și Estul Europei, vânzări de peste 150 milioane de euro și peste 350 de angajați.
În 2021, Travelminit raportează 13,5 milioane de euro vânzări în România și 16 milioane de vizite.
Sursa: news.ro (15 februarie 2022)
——————————————
Concluzii
Oradea a ieșit pe locul al șaselea în topul „Celor mai bune destinații europene în 2022” lansat de platforma turistică European Best Destinations. Clasamentul a fost definitivat în urma a peste 500.000 de voturi din 182 de țări.
- Pasionații de artă pot experimenta 4 zile de poveste la Paris, în stilul vieții lui Brâncuși. Agenția de turism Nordis Travel a organizat un circuit turistic cultural prin care omagiază valorile naționale.
- În România, trei aeroporturi regionale din cele 13 au cunoscut o redresare economică dinamică în anul 2021, iar restul au ajuns pe linia de plutire într-un ritm mai lent.
- Există din ce în ce mai puține restricții pentru turiștii care își doresc să călătorească în afara granițelor. Portugalia și Grecia renunță la testele COVID negative, iar Cehia elimină obligativitatea certificatului verde pentru intrarea la restaurante și evenimente.
- Târgul de Turism al României desfășurat între 24–27 februarie 2022 la Romexpo a adus vizitatorilor oferte către o mulțime de destinații, precum și reduceri de până la 50%.
- Turismul în România a cunoscut în 2021 o creștere cu 46,4% față de anul precedent. De asemenea, românii au mai multe planuri de călătorie pentru anul 2022 și își doresc să recupereze timpul pierdut cu restricțiile provocate de pandemie.
- Ulpia Traiana Sarmizegetusa, orașul emblematic al Daciei Romane, beneficiază de un proiect de restaurare în valoare de 5 milioane de euro, cheltuieli acoperite din fonduri europene nerambursabile.
- Gusturi și arome deosebite. Este modul prin care județul Harghita a ales să promoveze turismul gastronomic local. Concursul celei mai bune ciocolate s-a terminat cu premii pentru autenticitatea și naturalețea rețetelor.
- Franța, Spania și Italia sunt destinațiile preferate de călătorie ale europenilor în prima jumătate a anului 2022.
——————————————
Martie 2022